
Sâmbătă, 17 septembrie, începe Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe, iar Teatrul de Artă București participă în festival, anul acesta, cu două spectacole: Cerere în căsătorie de A.P. Cehov, miercuri, 22 septembrie, orele 19.00 – prezentat în secțiunea Competiție, și O femeie singură de Dario Fo și Franca Rame, sâmbătă, 1 octombrie, orele 19.00, prezentat în premieră.
Spectacolul Cerere în căsătorie îi are în distribuție pe Florentina Năstase, George Constantinescu și Valentin Terente, iar regia este semnată de Victor Olăhuț. Regizorul a conceput și creat spectacolul în vara anului trecut, pentru caravana Cultură-n șură, aflată anul acesta la a patra ediție. Așadar, înainte de a ajunge pe scena de la București, apoi pe numeroase scene din țară (Arad, Brașov, Constanța etc.), spectacolul Cerere în căsătorie s-a jucat în sate din județul Sălaj, direct în curțile oamenilor, pe scene montate în șură.
Continue reading →