Category Archives: Uncategorized

Constelații și Când timpul stă pe loc, în competiție la UNDERCOULD, pe 27 și 29 august 2018

 

Pe 27 și 29 august vă așteptăm la UNDERCLOUD, ARCUB – Gabroveni.

Spectacolele Constelații de Nick Payne și Când timpul stă pe loc de Donald Margulies au fost selectate și participă în competiție la ediția a 11-a a Undercloud – Festival de Teatru Independent de Orice.

Spectacolele au fost lansate la începutul stagiunii trecute și s-au jucat, la sediu, de cele mai multe ori cu casa închisă.

„Constelații” este o piesă despre liberul arbitru și prietenie, despre teoria multiversului cuantic, dragoste și miere. Despre un cuplu ce trece dincolo de continuum spațiu/timp ca să exploreze posibilitățile infinite ale dragostei care-l leagă. Marianne (Ioana Barbu) este fizician la Universitatea din Sussex, Roland (Marin Grigore) este un simplu apicultor. Se cunosc întâmplător, la un grătar. Prima întâlnire nu iese deloc bine. Dar noroc că există și o a doua șansă, și o a treia, și a patra.
Videoproiecțiile din spectacol sunt semnate de Ovidiu Cotârță, muzica originală îi aparține lui Marin Grigore, iar regia este semnată de George Dogaru.

“Când timpul stă pe loc” este o poveste despre viață, cuplu, profesie, iubire, în confruntarea cu vremurile pe care le trăim, marcate de presiunea cotidianului, violență, război. Sarah (Mihaela Sîrbu), fotoreporter de război, și James (Andi Vasluianu), scriitor și jurnalist, întorși din Irak, încearcă să se readapteze vieții civile. Richard (Dorin Andone), prieten apropiat al celor doi și, totodată, editorul lor la revistă, începe o viață nouă, alături de o femeie mult mai tânără decât el, Mandy (Diana Roman), organizator de evenimente. Două povești de dragoste, două traiectorii pe cât de previzibile, la prima vedere, pe atât de surprinzător imprevizibile. 
Scenografia spectacolului este semnată de Romulus Boicu, iar traducerea și regia îi aparțin lui Bogdan Budeș. Spectacolul a fost realizat cu sprijinul donațiilor prietenilor producători, în urma unei campanii de crowdfunding inițiată de regizor și a fost cofinanțat de UNITER, în urma sesiunii de finanțare din fondurile de timbru teatral, aprilie 2016.

 

BILETE

Constelații – 27 august, ora 19.00
MyStage: https://bit.ly/2KRk4Qr
Eventbook: https://bit.ly/2Otz35i

Când timpul stă pe loc – 29 august, ora 21.30
MyStage: https://bit.ly/2OAzgDN
Eventbook: https://bit.ly/2P8rz8W

Ne vedem la UNDERCLOUD!

 

Contact

Costinela Caraene

Coordonator Comunicare – Teatrul de Artă București

Tel.: 0722.243.950

E-mail: comunicare@teatruldearta.ro

“O femeie singură” cu Andreea Bibiri, pe 8 iulie, la Festivalul Internațional de Teatru Turda 2018

 Duminică, 8 iulie, de la ora 17.00, spectacolul “O femeie singură” de Dario Fo și Franca Rame, one woman show cu Andreea Bibiri, se joacă la Turda, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Teatru Turda. Este cel de-al șaselea festival la care spectacolui este invitat, și al treilea din acest an.

“O femeie singură” a avut premiera în octombrie 2016 și, în decursul celor doi ani de la lansare, a devenit cel mai solicitat spectacol al Teatrului de Artă București, de către selecționerii festivalurilor din România.

Pentru rolul “Maria”, din spectacol, Andreea Bibiri a primit Premiu pentru Cea mai bună interpretare feminină, la Festivalul Național de Comedie de la Galați și o nominalizare pentru Cea mai bună actriță, la Undercloud 2017.

Spectacolul a fost selectat în FNT – Festivalul Național de Teatru 2017 și invitat la Bacău Fest – Monodrame, 2018 și la Festivalul Internațional de Teatru Nou, Arad, 2018.

Festivalul Internațional de Teatru Turda, organizat de Teatrul Aureliu Manea, se desfășoară în perioada 29 iunie – 8 iulie și cuprinde 10 zile de evenimente, cu 85 de spectacole, incluzând și concerte de jazz, în 10 locuri indoor și outdoor (sala mare a teatrului, sala studio, fabrica de bere, pietonala, curtea teatrului și a muzeului, Salina Turda etc.). Festivalul are și o secțiune de concurs – secțiunea “Universități”– la care facultățile de teatru din țară s-au înscris și concurează pentru premiile „Cel mai bun spectacol”, „Cel mai bun actor”, „Cea mai bună actriță”.

One woman show-ul cu care Teatrul de Artă București participă la festival este“un spectacol la care se empatizează și se râde foarte mult, dar, precum Harap Alb, ”râzi, tu, râzi, dar nu e râsul tău”. Andreea Bibiri își conturează personajul cu trăsături clare, fără ezitări, cu energie contagioasă, fără, însă, a-i agresa în vreun fel vulnerabilitatea. (…) Spectacolul ”O femeie singură” devine, astfel, o mică și strălucitoare bijuterie pe care o iei cu tine, acasă, pentru a te mai minuna de ea o bucată de vreme.” – Gabriela Hurezean, Muze și arme

“O femeie singură” de Dario Fo și Franca Rame
Cu: Andreea Bibiri
Regie și light design: Daniel Grigore-Simion
Scenografia: Adrian Pitica

La Teatrul de Artă București, spectacolul “O femeie singură” se va relua din luna septembrie, în stagiunea 2018-2019.

 

Contact:

Costinela Caraene

Coordonator Comunicare – Teatrul de Artă București

Tel: 0722.243.950 I 0745.25.95.85

 E-mail: comunicare@teatruldearta.ro

“O femeie singură”, cu Andreea Bibiri, selectat și la Festivalul Internațional de Teatru Nou de la Arad

 

Pe 13 mai 2018, Teatrul de Artă București merge iarăși în festival. Spectacolul “O femeie singură” de Dario Fo și Franca Rame, one woman show cu Andreea Bibiri, în regia lui Daniel Grigore-Simion, a fost selectat și va participa la Festivalul Internațional de Teatru Nou de la Arad, alături de alte nouăsprezece producții de stat sau independente, din România și de două spectacole din Olanda și Spania.

Aflat la cea de-a șasea ediție, festivalul se va desfășura în perioada 12 – 20 mai, în organizarea Teatrului Clasic “Ioan Slavici“ din Arad, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local ale Municipiului Arad.

Este cel de-al cincilea festival de teatru la care spectacolul “O femeie singură“ este invitat sau selectat, în mai puțin de doi ani de la lansarea sa pe scena Teatrului de Artă București.

Chiar în aceste zile, pe 20 aprilie, “O femeie singură“ participă, în calitate de spectacol invitat, la “Bacău Fest – Monodrame”, iar anul trecut a fost selectat și s-a jucat la FNT – Festivalul  Național de Teatru, Festivalul Național de Comedie de la Galați, UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de orice.

Pentru rolul din spectacol, Andreea Bibiri deține deja un Premiu pentru Cea mai bună interpretare feminină, la Festivalul Național de Comedie de la Galați și o nominalizare pentru Cea mai bună actriță, la UNDERCLOUD.

 

 “Textul face parte din ciclul de cinci monoloage Numai casă, pat şi biserică (Tutta casa, letto e chiesa), publicat în 1977. Texte feministe, naturalmente. Temă nu foarte prizată de intelectualul român subţire. Temă – şi text –, însă, care îi vine mănuşă Andreei Bibiri. Actriţa are inteligenţă, bun-gust şi umor: ingrediente esenţiale pentru a nu cădea nici o clipă în tezism atunci cînd povesteşte necazurile unei încă tinere femei casnice, cu doi copii, exploatată sexual şi nu numai (…).” Liviu Ornea, Observator cultural, „Andreea Bibiri: one woman show”

“În spectacolul de la Teatrul de Artă puteţi să o reîntâlniţi în ipostaza acestei femei singure, căreia-i împrumută cinismul ei intelectual, distanţarea ironică şi mai ales resursa de sensibilitate din care se hrănesc atitudinile personajului faţă de iubire, căsnicie, copii, părinţi, bărbaţi într-o eră a sexului care pe vremea lui Dario Fo era doar la început. (…) E convingătoare în tot ce spune şi face, are farmecul nativ pe care i l-am admirat dintotdeauna şi ştie să-şi adapteze cu măsură mijloacele locului şi situaţiei în care o pune spectacolul (aviz amatorilor!). Adică, vorbeşte cu ton adecvat, cultivă detaliul făcând confesiunea să sune adevărat. Naturaleţea ei nu e însă banalitate, tăcerile, replicile sunt studiate ca şi paşii rari şi apăsaţi care valorofică simbolic costumul, motiv pentru care scenograful ar trebui să-i mulţumească (Nu-i de colea să târăşti timp de o oră prin scenă tonele unor clăpari). La sfârşit, de sub capişonul alb al fulgarinului, Andreea zâmbeşte complice publicului şi mica sală a independenţilor se transformă brusc într-o comunitate de prieteni. Misiune îndeplinită!” – Doina  Papp, Adevărul, „Andreea Bibiri la Teatrul de Artă” 

La Teatrul de Artă București, spectacolul “O femeie singură” poate fi văzut pe 28 aprilie și pe 31 mai, iar biletele sunt disponibile pe MyStage.ro.

 

Contact:

Costinela Caraene

Coordonator Comunicare – Teatrul de Artă București

Tel: 0722.243.950 I 0745.25.95.85

 E-mail: comunicare@teatruldearta.ro

“O femeie singură” cu Andreea Bibiri, invitat la Bacău Fest – Monodrame, aprilie 2018

 

Spectacolul “O femeie singură”, one woman show cu Andreea Bibiri, în regia lui Daniel Grigore-Simion, al Teatrului de Artă București, a fost invitat și se va juca, pe 20 aprilie, la cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice “BACĂU FEST – MONODRAME”.

Festivalul care se va desfășura, anul acesta, în perioada 15-22 aprilie, este organizat de Teatrul Municipal “Bacovia” și este dedicat spectacolelor de tipul one man show / one woman show.

Spectacolul “O femeie singură”  a avut premiera în octombrie 2016, iar anul trecut a fost selectat și s-a jucat în trei festivaluri naționale: Festivalul Național de Teatru, Festivalul Național de Comedie de la Galați, UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de orice.

Pentru prestația actoricească de excepție, din spectacol, Andreea Bibiri a câștigat Premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină, la Festivalul Național de Comedie de la Galați și a fost nominalizată pentru Cea mai bună actriță, la UNDERCLOUD.

“BACĂU FEST – MONODRAME” este primul festival internațional la care participă, de această dată cu titlul de spectacol invitat.

Piesa “O femeie singură”, scrisă de celebrii dramaturgi italieni Dario Fo și Franca Rame, doi dintre cei mai cunoscuți actori și activiști politici ai Italiei, face parte dintr-un volum de douăzeci de monologuri pentru femei, texte de la profund serioase până la extreme de haioase.

“Piesele sunt intenționat comice și grotești. Pentru că femeile au tot plâns, de două mii de ani încoace. E momentul să râdem.“– Franca Rame

“Aflate la granița dintre realitate și ideologie, aceste monologuri sunt comentarii vii, concise și distractive asupra condiției femeii. Comice, dar mânioase; brute, dar precise.”– Independent 

 

La Teatrul de Artă București, spectacolul “O femeie singură” poate fi văzut pe 28 aprilie, de la ora 19.15, iar biletele sunt disponibile pe MyStage.ro.

 

Contact:

Costinela Caraene

Comunicare – Teatrul de Artă București

Tel: 0722.243.950 I 0745.25.95.85

 E-mail: comunicare@teatruldearta.ro

“Voyeur” – doar 6 zile până la premiera de la Brașov!

 

Mai sunt doar 6 zile până când “Voyeur” de Gardner McKay ajunge la Brașov. Pe 18 martie, de la ora 19.00, actorii Alexandra Ioniță și Tudor Istodor, sub îndrumarea regizorului Claudiu Istodor și într-un decor creat de Iulian Bălțătescu, vor performa, la Centrul Cultural Reduta, spectacolul pe care dramaturgul îl vedea ca fiind “despre capacitatea noastră de a crede în orice adevăr, în forma în care ni se potrivește, despre puterea noastră de a ierta, nevoia noastră de a merge mai departe.”

Maude este psihiatru şi locuieste singură, într-o casă izolată. Când îi dă voie lui Peter, baiatul timid, care i-a reparat maşina puțin mai devreme, să intre ca să dea un telefon, nu îşi închipuie că el ar fi voyeurul care o urmăreşte de ceva timp. Sau că ar fi criminalul în serie, numit de presă Păpuşarul. Sau că ar fi, de fapt… 

“Tensiunea este foarte bine dozată, iar soluţia regizorală prin care sala devine o extensie a spaţiului de joc – de fapt celelalte camere ale apartamentului lui Maude (inclusiv dormitorul) – este foarte eficientă. În această zonă, chiar în mijlocul publicului, au loc pe întuneric urmăriri şi confruntări, fapt care dă senzaţia că nimeni nu este în siguranţă, chiar dacă tu, ca spectator, eşti protejat prin convenţia teatrală.” (Monica Ploeșteanu, Agenda Liternet)

“Spectacolul e foarte bun, excelent jucat și atât de captivant (…) Cu un extraordinar simț al firescului, Tudor Aaron Istodor pendulează de la un capăt la altul al paletei de stări: Peter este cumsecade, glumeț, arogant, romantic, inocent, angoasat, victimă, cinic, amorez stăpân pe situație, sarcastic, sadic, vulnerabil, neputincios etc… La fel, Alexandra Ioniță reușește să păstreze în jurul lui Maude acea aură de mister ce susține cu măiestrie finalul neașteptat, care încununează eșafodajul amețitor al întorsăturilor de situație. Spectacolul regizat de Claudiu Istodor, într-un decor creat de Iulian Bălțătescu, exprimă impecabil ideea cheie a textului: ”Viața e teatru”. Cine joacă mai bine, câștigă.” (Gabriela Hurezean, Muze și arme)

“Voyeur” este primul spectacol al Teatrului de Artă București, premiat la un festival de teatru – Premiul pentru Cea mai bună interpretare masculină (Tudor Istodor – Peter) la UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, cel mai notoriu festival național de teatru independent din România.

“La UNDERCLOUD 2014 s-a premiat performanța!” (Ziarul Metropolis)

BILETE pentru reprezentația “Voyeur” din 18 martie, ora 19.00, încă se mai pot achiziționa online, de pe mystage.ro, și de la casa de bilete a Centrului Cultural Reduta (str. Apollonia Hirscher nr. 8).

 

Contact pentru presă:

Costinela Caraene

Coordonator Comunicare – Teatrul de Artă București

Tel: 0722.243.950 / 0745.25.95.85

E-mail: comunicare@teatruldearta.ro

Teatrul de Artă București revine la Brașov cu thriller-ul american “Voyeur”. Pe 18 martie!

 

După succesul cu drama rusească pe textul controversatului Vasili Sigarev, Teatrul de Artă București revine la Brașov cu un alt spectacol de festival: thriller-ul american “Voyeur” de Gardner McKay, în regia lui Claudiu Istodor, avându-i în distribuție pe Alexandra Ioniță și Tudor Istodor.

Spectacolul va avea loc duminică, 18 martie, de la orele 19.00, la Centru Cultural Reduta, iar biletele s-au pus deja în vânzare.

“Voyeur” este un thriller psihologic de o extraordinară încărcătură emoţională, despre care însuși autorul declară:“Dacă piesa aceasta este despre ceva, atunci ea este despre abilitatea noastră vastă de a ne manipula unii pe ceilalţi. Despre darul nostru minunat de a minţi. Este despre puterea oribilă a carismei noastre; despre capacitatea noastră de a crede în orice adevăr, în forma în care ni se potriveşte. Este despre puterea noastră imediată de a ierta; nevoia noastră de a merge mai departe.” (Gardner McKay)

“Sunt momente în care tensiunea creşte paroxistic, pentru ca ulterior să se spargă într-o criză de râs, la o nouă întorsătură de situaţie. Acum, atât publicul, cât şi eroina ar putea respira uşuraţi – şi o fac, pentru că se bucură de încetarea agresiunii (mai mult psihologice) -, însă aluziile destul de transparente strecurate în textul piesei reduc din suspans: publicul ştie, se aşteaptă, nu se lasă înşelat.” (Sursa: LiterNet)

“Maude, interpretată de Alexandra Ioniță, este exemplul clar că, cel mai adesea, ne lăsăm influențați de roluri sociale, iar Peter (Tudor Aaron Istodor) se pricepe cu desăvârșire să mimeze sentimente autentice, să pozeze pe rând: voyeur, actor, victimă, amorez ș.a.m.d., jucându-se cu mintea medicului, ținând discursuri carsimatice, făcând-o în repetate rânduri să nege realitatea.” (Sursa: Semne Bune)

Pentru rolul Peter, din “Voyeur”, Tudor Istodor a câștigat Premiul pentru Cea mai bună interpretare masculină, la UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice.

BILETE pentru reprezentația “Voyeur” din 18 martie, ora 19.00, se pot achiziționa online, de pe mystage.ro, și de la casa de bilete a Centrului Cultural Reduta (str. Apollonia Hirscher nr. 8).

 

Teatrul de Artă București este primul și singurul teatru independent din România care a câștigat un Grand Prix internațional pentru Cel mai bun spectacol (“Dureri fantomă” de Vasili Sigarev, la Festivalul Internațional de Dramaturgie Contemporană Kolyada-Plays, Ekaterinburg, Rusia – iunie 2017).

  

Contact:

Costinela Caraene

Coordonator Comunicare – Teatrul de Artă București

Tel: 0722.243.950 / 0745.25.95.85

E-mail: comunicare@teatruldearta.ro

“Dureri fantomă”, marele câștigător de la Kolyada-Plays-Rusia, merge la Brașov

Teatrul de Artă București prezintă vineri, 23 februarie, orele 19.00, la Centrul Cultural Reduta din Brașov, spectacolul “Dureri fantomă” de Vasili Sigarev, în regia lui Bogdan Budeș.

Spectacolul este triplu premiat la festivaluri de teatru naționale și internaționale, până în prezent fiind câștigătorul Marelui Premiu pentru cel mai bun spectacol, la Festivalul Internațional de Dramaturgie Contemporană Kolyada-Plays, Ekaterinburg, Rusia (2017), al Premiului pentru Cel mai bun actor (George Constantinescu – Gleb), la FITIC – Festivalul Internațional de Teatru Independent, Constanța (2017) și al Premiului pentru Cel mai bun actor (George Constantinescu – Gleb), la Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe, 2015.

 

Din distribuție fac parte Rareș Andrici, George Constantinescu, Mihaela Popa, iar traducerea din limba rusă, a piesei, este semnată de Marina Palii.

Prezentarea spectacolului Dureri fantomă la Brașov nu este întâmplătoare. Întrucât Brașov este orașul în care s-au născut și au crescut doi dintre actorii din distribuție – Rareș Andrici și George Constantinescu – Teatrul de Artă București s-a gândit să le ofere o bucurie brașovenilor, aducând acasă la actori spectacolul premiat acasă la dramaturg.

“„Dureri fantomă” încearcă, ba chiar și reușește ceva tot mai rar în dramaturgia contemporană: să spună ceva important. Avem aici, în primul rând, un text rusesc, adică adânc și tragic, îmbogățit de un comic absurd, adică universal. (…) Regizorul își lasă o amprentă, iar actorii trăiesc spectacolul ca pe un eveniment important din viețile lor, ceea ce, la Teatrul de Artă, a devenit un fel de lege. (…) „Dureri fantomă” e altceva: o aducere aminte a fragilității noastre. E ca o bătaie pe umăr: prietene, privește bine către toate acestea și ia seamă, căci nu e deloc sigur că vor fi și mâine aici. Uneori, atât e de-ajuns.”– Andrei Crăciun, Ziarul Metropolis

“Ceva din mine a plâns ca după război, când se anunță că e pace. Actorii ăștia mi-au dat vestea că supraviețuim și că ei au puterea (și-mi dau și mie) de a reconstrui. (…) Mi-au făcut bine. Și dacă teatrul e oglinda lumii, lumea are o șansă. Să fie liberă, cinstită și trează, ca spectacolul ăsta de la Teatrul de Artă.” – Dorina Chiriac, actriță, preluată de Ziarul Metropolis

“Ca regizor, light-designer și scenograf, Bogdan Budeș oferă un power play ce demolează toate prejudecățile conform cărora, în lipsa finanțării, teatrele independente trebuie să accepte compromis peste compromis. ”Dureri Fantomă” este un spectacol care trece fără probleme ștacheta cea mai înaltă și pe care, în mod sigur, îți dorești să-l revezi. Felicitări doamnă și domnilor.“ – Gabriela Hurezean, “Muze și arme”

 

BILETE pentru reprezentația Dureri fantomă din 23 februarie, ora 19.00, se pot achiziționa online, de pe MyStage.ro, și de la casa de bilete a Centrului Cultural Reduta (str. Apollonia Hirscher nr. 8).

 

Despre Teatrul de Artă București

Teatrul de Artă București este un teatru sută la sută independent, născut la inițiativa unui tânăr actor (brașoveanul George Constantinescu) și construit, la propriu, de câțiva actori și regizori care au crezut în proiect și au ajutat la nașterea și dezvoltarea lui.

În 5 ani de la inaugurare, Teatrul de Artă București a susținut cinci stagiuni teatrale – în prezent aflându-se la cea de-a șasea –, a produs și joacă nu mai puțin de douăzeci de spectacole, dintre care două în coproducție cu Teatrul Mic și Teatrul Nottara din București, a reușit să atragă cofinanțări de la ARCUB și UNITER, pentru trei spectacole, a participat la peste cincisprezece festivaluri de teatru, naționale și internaționale, a înființat o școală de teatru și promovează, activ, teatrul în rândul publicului tânăr, participând, pentru al treilea an consecutiv, la programul Școala altfel.

Cu spectacolele sale, Teatrul de Artă București a obținut nu mai puțin de nouă premii, la festivaluri de teatru, iar două dintre producțiile sale au fost selectate în Festivalul Național de Teatru.

 

Teatrul de Artă București este primul și singurul teatru independent din România care a câștigat Marele Premiu pentru Cel mai bun spectacol, la un festival internațional (Dureri fantomă de Vasili Sigarev).

 

Contact

Costinela Caraene

Coordonator Comunicare – Teatrul de Artă București

Tel: 0722.243.950 / 0745.25.95.85

E-mail: comunicare@teatruldearta.ro

Comedia “Un bărbat și mai multe femei” merge la Pitești

 

Miercuri, 7 martie, de la ora 19.00, piteștenii sunt așteptați, cu mic, cu mare, la spectacolul Un bărbat și mai multe femei” după Leonid Zorin, producție a Teatrului de Artă București. Montarea, o comedie explozivă ce are la bază textul plin de umor al celebrului dramaturg rus, îi are în distribuție pe nu mai puțin celebrii Paula Chirilă și George Constantinescu, două nume de prim rang din distribuțiile comediilor Teatrului de Artă București. Regia spectacolului este semnată de Bogdan Hușanu.

În luna noiembrie a anului trecut, “Un bărbat și mai multe femei” s-a jucat, cu casa închisă, la Koln, în Germania. 

Dar despre ce este vorba?

Într-o societate în care bărbaţii încă se mai întreabă „ce-şi doresc femeile”, Teatrul de Artă Bucureşti a descoperit secretul eternului feminin: firea permanent schimbătoare a „sexului slab”.
„Garunski, personajul masculin, cunoaşte, de-a lungul spectacolului, femeia înger, femeia exaltată, femeia paznic, femeia autoritară, femeia disperată, femeia victimă, femeia romantică – acestea devenind norocul și ghinionul din viața lui.” (sursa: Teatral.ro)
Şi, pentru că tot femeia are cheia decăderii şi înălţării unui bărbat, Garunski se lasă purtat în acest montagne-russe al stărilor, preluând controlul sau lăsându-se controlat de entitatea cel mai greu de înţeles şi definit: FEMEIA.

Femeile, în spectacol, sunt interpretate de Paula Chirilă, cunoscută publicului piteștean din spectacolele Romeo și Julieta și Old Love, de la Teatrul Alexandru Davila, dar și de la emisiuni ale Antenei 1, precum Divertis, Te cunosc de undeva, Mireasă pentru fiul meu etc.

Bărbatul este George Constantinescu, tânărul fondator al Teatrului de Artă București, actor de teatru și film, câștigător a nu mai puțin de trei premii pentru Cel mai bun actor, la festivaluri naționale de teatru, între care unul pentru Cel mai bun actor, la Comic 7 B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie.

Pe zona de film, cea mai recentă producție în care l-ați văzut sau încă îl puteți vedea este comedia 6,9 grade pe scara Richter, a regizorului Nae Caranfil.

BILETE pentru reprezentația Un bărbat și mai multe femei”, din 7 martie, ora 19.00, se pot achiziționa online, de pe MyStage.ro, și de la casa de bilete a Teatrului Alexandru Davila (str. Victoriei nr. 8, Pitești).

 

Despre Teatrul de Artă București

 

Teatrul de Artă București este un teatru sută la sută independent, născut la inițiativa unui tânăr actor (George Constantinescu) și construit, la propriu, de câțiva actori și regizori care au crezut în proiect și au ajutat la nașterea și dezvoltarea lui.

În 5 ani de la inaugurare, Teatrul de Artă București a susținut cinci stagiuni teatrale – în prezent aflându-se la cea de-a șasea –, a produs și joacă nu mai puțin de douăzeci de spectacole, dintre care două în coproducție cu Teatrul Mic și Teatrul Nottara din București, a reușit să atragă cofinanțări de la ARCUB și UNITER, pentru trei spectacole, a participat la peste cincisprezece festivaluri de teatru, naționale și internaționale, a înființat o școală de teatru și promovează, activ, teatrul în rândul publicului tânăr, participând, pentru al treilea an consecutiv, la programul Școala altfel.

Cu spectacolele sale, Teatrul de Artă București a obținut nu mai puțin de nouă premii, la festivaluri de teatru, iar două dintre producțiile sale au fost selectate în Festivalul Național de Teatru.

 

Teatrul de Artă București este primul și singurul teatru independent din România care a câștigat Marele Premiu pentru Cel mai bun spectacol, la un festival internațional (spectacolul “Dureri fantomă” de Vasili Sigarev, la Festivalul Internațional de Dramaturgie Contemporană Kolyada-Plays, Ekaterinburg, Rusia – iunie 2017).

 

Contact

Costinela Caraene

Coordonator Comunicare – Teatrul de Artă București

Tel: 0722.243.950 / 0745.25.95.85

E-mail: comunicare@teatruldearta.ro

“Creștem cu ajutorul tău” – strângere de fonduri pentru extindere și renovare

 

De la 5 ani, la cel puțin 50!

La împlinirea, pe 8 decembrie 2017, a 5 ani de activitate artistică de succes, Teatrul de Artă București și-a fixat un nou obiectiv: abordarea unor texte mai complexe și a unor producții mai ample și oferirea de condiții mai bune, în sala de spectacole, pentru actori și spectatori.

Așadar, la început de 2018, am lasat campania “Creștem cu ajutorul tău” – strângere de fonduri pentru extindere și renovare.

Campania are ca obiectiv strângerea de fonduri pentru extinderea și modernizarea spațiului de desfășurare a activității, astfel încât acesta să permită producții artistice mai ample și condiții mai bune, atât pentru spectatori, cât și pentru echipele artistice.

Campania se adresează publicului iubitor de teatru și companiilor, oameni care cunosc și iubesc activitatea Teatrului de Artă București și își doresc să fie parte din proiectele culturale viitoare ale teatrului, prin donații și sponsorizări.

Cu sprijinul donațiilor, Teatrul de Artă București:

Va mări capacitatea sălii, pentru accesul, la spectacole, al unui public mai numeros
Va moderniza scena și sceno-tehnica, pentru a putea oferi producții mai ample
Va extinde cabina actorilor, pentru a crea bune condiții unei distribuții mai numeroase
Va extinde foaierul, transformandu-l într-un loc cald și primitor
Va renova și va moderniza grupul sanitar
Va moderniza cabina tehnică, pentru a spori calitatea suportului audio-vizual al spectacolelor

Donațiile se pot face în contul:

IBAN: RO39BRDE426SV83707224260, deschis la BRD – Agenția Corbeni, specificând “donație”.

 

Teatrul de Artă București este un teatru sută la sută independent, care se susține exclusiv din fonduri proprii și nu beneficiază de buget de la stat, pentru producții și pentru desfășurarea activității.

Este “un teatru handmade” cum îl numește actorul George Constantinescu, fondatorul și directorul său, un teatru construit, la propriu, de câțiva actori și regizori care au crezut în proiect și au ajutat la nașterea și dezvoltarea sa: au tăiat, au sudat, au lipit, au cusut, au învățat să facă munca unei întregi echipe de lucrători în construcții, cu susținere financiară din partea prietenilor, pentru ca, la final, să poată deschide porțile cochetei săli cu fotolii roșii, din strada Sfântul Ștefan nr. 21.

În 5 ani de la inaugurare, Teatrul de Artă București a susținut cinci stagiuni teatrale – în prezent aflându-se la cea de-a șasea –, a produs și joacă nu mai puțin de douăzeci de spectacole, dintre care două în coproducție cu Teatrul Mic și Teatrul Nottara, a reușit să atragă cofinanțări de la ARCUB și UNITER, pentru trei spectacole, a participat la peste cincisprezece festivaluri de teatru, naționale și internaționale, a înființat o școală de teatru, iar absolvenții ei susțin spectacole proprii, cu săli pline, și participă cu succes la manifestații adresate actorilor neprofesioniști, promovează activ teatrul în rândul publicului tânăr, participând, pentru al treilea an consecutiv, la programul Școala altfel.

Cu spectacolele sale, Teatrul de Artă București a obținut nu mai puțin de nouă premii, la festivaluri de teatru, iar două dintre producțiile sale au fost selectate în Festivalul Național de Teatru.

Teatrul de Artă București este primul și singurul teatru independent din România care a câștigat Marele Premiu pentru Cel mai bun spectacol, la un festival internațional de teatru – spectacolul său, DURERI FANTOMĂ de Vasili Sigarev, în regia lui Bogdan Budeș, fiind marele câștigător al Festivalului Internațional de Dramaturgie contemporană Kolyada Plays, de la Ekaterinburg, Rusia, din iunie 2017.

 

“Ne-am născut și am înflorit din foarte puțin, cu foarte multă muncă și cu ajutorul publicului. Creștem cu multă muncă și cu ajutorul publicului. Vă mulțumim că donați pentru extinderea și renovarea Teatrului de Artă București.” – George Constantinescu, fondator

 

Contact:

Costinela Caraene

Coordonator Comunicare – Teatrul de Artă București

Tel: 0722.243.950 / 0745.25.95.85

E-mail: comunicare@teatruldearta.ro

Mihaela Sîrbu, Andi Vasluianu, Dorin Andone și Diana Roman, în noua premieră de la TAB, “CÂND TIMPUL STĂ PE LOC”

 

Sfârșitul lunii octombrie vine cu o surpriză, la Teatrul de Artă București: spectacolul Când timpul stă pe loc de Donald Margulies, așteptat de mai bine de un an și jumătate, va avea premiera luni, 30 octombrie și 13 noiembrie, de la ora 19.15. Producția îi reunește, pentru prima dată, pe scena din strada Sfântul Ștefan nr. 21, pe Mihaela Sîrbu, Andi Vasluianu, Dorin Andone și Diana Roman, sub îndrumarea regizorului Bogdan Budeș care semnează și traducerea piesei.

Continue reading