“O femeie singură” cu Andreea Bibiri, pe 8 iulie, la Festivalul Internațional de Teatru Turda 2018

 Duminică, 8 iulie, de la ora 17.00, spectacolul “O femeie singură” de Dario Fo și Franca Rame, one woman show cu Andreea Bibiri, se joacă la Turda, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Teatru Turda. Este cel de-al șaselea festival la care spectacolui este invitat, și al treilea din acest an.

“O femeie singură” a avut premiera în octombrie 2016 și, în decursul celor doi ani de la lansare, a devenit cel mai solicitat spectacol al Teatrului de Artă București, de către selecționerii festivalurilor din România.

Pentru rolul “Maria”, din spectacol, Andreea Bibiri a primit Premiu pentru Cea mai bună interpretare feminină, la Festivalul Național de Comedie de la Galați și o nominalizare pentru Cea mai bună actriță, la Undercloud 2017.

Spectacolul a fost selectat în FNT – Festivalul Național de Teatru 2017 și invitat la Bacău Fest – Monodrame, 2018 și la Festivalul Internațional de Teatru Nou, Arad, 2018.

Festivalul Internațional de Teatru Turda, organizat de Teatrul Aureliu Manea, se desfășoară în perioada 29 iunie – 8 iulie și cuprinde 10 zile de evenimente, cu 85 de spectacole, incluzând și concerte de jazz, în 10 locuri indoor și outdoor (sala mare a teatrului, sala studio, fabrica de bere, pietonala, curtea teatrului și a muzeului, Salina Turda etc.). Festivalul are și o secțiune de concurs – secțiunea “Universități”– la care facultățile de teatru din țară s-au înscris și concurează pentru premiile „Cel mai bun spectacol”, „Cel mai bun actor”, „Cea mai bună actriță”.

One woman show-ul cu care Teatrul de Artă București participă la festival este“un spectacol la care se empatizează și se râde foarte mult, dar, precum Harap Alb, ”râzi, tu, râzi, dar nu e râsul tău”. Andreea Bibiri își conturează personajul cu trăsături clare, fără ezitări, cu energie contagioasă, fără, însă, a-i agresa în vreun fel vulnerabilitatea. (…) Spectacolul ”O femeie singură” devine, astfel, o mică și strălucitoare bijuterie pe care o iei cu tine, acasă, pentru a te mai minuna de ea o bucată de vreme.” – Gabriela Hurezean, Muze și arme

“O femeie singură” de Dario Fo și Franca Rame
Cu: Andreea Bibiri
Regie și light design: Daniel Grigore-Simion
Scenografia: Adrian Pitica

La Teatrul de Artă București, spectacolul “O femeie singură” se va relua din luna septembrie, în stagiunea 2018-2019.

 

Contact:

Costinela Caraene

Coordonator Comunicare – Teatrul de Artă București

Tel: 0722.243.950 I 0745.25.95.85

 E-mail: comunicare@teatruldearta.ro