Spectacolul Dureri fantomă de Vasili Sigarev, în regia lui Bogdan Budeș, producție a Teatrului de Artă București, a fost selectat și va participa anul acesta, în luna iunie, în competiție la Festivalul Internațional de Teatru “Kolyada-Plays”, Ekaterinburg, Rusia. Spectacolul îi are în distribuție pe Rareș Andrici, George Constantinescu și Mihaela Popa, iar traducerea din limba rusă este semnată de Marina Palii.
Festivalul Internațional de Teatru “Kolyada-Plays” se află la a 11-a ediție, iar în concurs participă spectacole pe texte ale unor tineri dramaturgi contemporani, studenți sau absolvenți ai dramaturgului Nikolai Kolyada, câștigători ai Concursului Internațional de Dramaturgie “Eurasia”, precum și spectacole pe texte de Nikolai Kolyada.
Anul acesta, în competiție au fost selectate 37 de spectacole din 6 țări (Rusia, Ungaria, România, Kazahstan, Macedonia și Serbia), iar la edițiile anterioare au participat spectacole din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Franța, Finlanda, Polonia, Moldova etc. Dincolo de competiția în sine, organizatorii își propun ca cele 11 zile de festival (20 – 30 iunie 2017) să fie o adevărată sărbătoare a teatrului.
Spectacolul Dureri fantomă de Vasili Sigarev a avut premiera la Teatrul de Artă București în luna martie 2015, iar până în prezent a participat la numeroase festivaluri de teatru din țară – Fest(in) pe Bulevard, Festivalul 25 de ore de teatru nonstop, Sibiu, Festivalul de teatru BABEL FAST, Târgoviște, Festivalul de teatru Antagon, Timișoara, Maratonul Teatrului Independent, Bucharest Fringe, Festivalul Național de Teatru Independent.
În toamna anului 2015, pentru rolul “Gleb” din spectacol, George Constantinescu a obținut premiul pentru cel mai bun actor la Maratonul Teatrului Independent Bucharest Fringe, iar anul trecut Dureri fantomă a participat, în calitate de spectacol invitat, la Undercloud – Festival de Teatru Independent de Orice.
“În Dureri fantomă, un text emoționant, plin de lumini și umbre, cu treceri de la umor amar la dramă brutală, Bogdan Budeș alege, în ciuda spațiului frust, creat pe scena Teatrului de Artă, să exploreze acele zone în care se ascund traumele și care sunt destul de greu de adus pe scenă, când vrei să nu anulezi efectul dramatic. Povestea e puternică și seducătoare, atât pentru regizor, cât și pentru cei trei actori (…) care i se supun și o fac, în același timp, să trăiască pe scenă, să impresioneze și să emoționeze, fără să se teamă de efectul emoției.” – Monica Andronescu, critic de teatru
Până la reprezentația din Festivalul “Kolyada-Plays”, spectacolul Dureri fantomă se joacă la Teatrul de Artă București, pe data de 20 mai, iar biletele sunt disponibile pe MyStage.ro și Eventim.ro.
Contact:
Costinela Caraene
Comunicare – Teatrul de Artă București
Tel: 0745.25.95.85, e-mail: comunicare@teatruldearta.ro