Refugierea în realitatea virtuală nu e niciodată numai virtuală: GROOMING de Paco Bezerra

event-grooming

 

Un nou spectacol, proaspăt și actual, va avea avanpremiera marți, 22 noiembrie, și premiera joi, 24 noiembrie, de la orele 20.15, în sala din Strada Sfântul Ștefan nr. 21. 

Este vorba despre GROOMING de Paco Bezerra, un spectacol despre ceea ce nu se vede, despre identități ascunse și revelate, despre căutarea sinelui și pierderea lui într-o identitate construită, despre fuga de realitate și folosirea semenilor pentru satisfacerea celor mai abjecte dintre porniri. Sau, pur și simplu, pentru a supraviețui. 

 „Parafrazându-l pe dramaturgul american Arthur Miller, am putea spune că motivația principală a alegerii acestui text este că teatrul este singura artă în care omenirea își poate înfrunta propriii demoni, în mod direct. Punerea în scenă a unor texte contemporane care să oglindească lumea secolului XXI nu este numai necesară, ci și imperioasă. Neîndoios, orice text clasic poate și trebuie să fie privit prin prisma contemporaneității, însă au existat mereu autori dramatici capabili de a cristaliza gândirea, simțirea sau trăirea timpului contemporan lor într-un mod într-adevăr excepțional. Este și cazul lui Paco Bezerra.” – Ruxandra Oancea, regizor.

Prin îmbinarea mijloacelor de expresie scenică propriu-zise cu materiale audiovizuale, punerea în scenă de la Teatrul de Artă București își propune să rupă unele convenții teatrale obsolete și să construiască un discurs contemporan, fragmentat dar coerent în măsura în care este mai conectat la spectatorul actual.
O experiență din care publicul nu poate ieși la fel precum a intrat.

Autorul

Paco Bezerra s-a născut în sudul Spaniei, în 1978. A studiat la Laboratorul de Teatru William Layton și este absolvent al secției de Dramaturgie a Real Escuela Superior de Arte Dramático din Madrid (RESAD). A primit Premiul Național de Literatură Dramatică în 2009, Premiul Calderon de la Barca în 2007, Mențiunea de Onoare a Premiului Lope de Vega în 2009, Premiul Tinerilor Creatori de Teatru din Madrid în 2005, Premiul Morales-Martinez în Barahona de Soto în 2003 pentru cea mai bună operă a unui autor din Andalucia, Premiul de Promovare a Almeriei 2009, Premiul Eurodram 2014 și a fost finalist la premiile Romero Esteo 2004 și Teatru Expres 2002. Textele sale au fost traduse în engleză, romană, franceză, germană, arabă, greacă, maghiară și italiană și a fost invitat de către diferite Universități și Festivaluri din toată lumea, ca profesor și conferențiar.

Punerea în scenă de la Teatrul de Artă București poartă semnătura Ruxandrei Oancea.
Distribuția: Claudiu Maier și Lizuca Ciurea
Spațiul scenic și grafică afiș: Romulus Boicu

 

Spectacolul este realizat cu sprijinul Ambasadei Spaniei.

Bilete pentru avanpremiera din 22 și premiera din 24 noiembrie se pot achiziționa online, din rețeaua Eventim –www.teatruldearta.ro/bilete, sau de la Teatrul de Artă București – rezervari@teatruldearta.ro.

 

Contact:

Costinela Caraene

Comunicare – Teatrul de Artă București

Tel: 0745.25.95.85, e-mail: comunicare@teatruldearta.ro