
MAXIM BELCIUG, recital chitară
O ZI DE NOIEMBRIE. RECITAL MAXIM BELCIUG (chitară)
Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz (îmi place să cred că Freiherr se citește fraier) spunea că lumea asta este cea mai bună lume dintre lumile posibile. Maxim Aurelovici Chitaristu’ von Belciug vă spune că este una dintre cele mai rele dintre lumile posibile, dar nu cea mai rea (acolo, în cea mai rea, uciderea entităților între ele ar fi instantanee, s-ar mânca unele pe altele la primul contact și când nu le-ar fi foame). Aici, între o foame și alta, e timp să se întâmple și tot soiul de lucruri “ciudate”. Cum ar fi poezia. Răgazul, visarea, uitarea.
Sau un recital de chitară.
Cu oameni veniți înadins, într-o zi de noiembrie, pe seară, s-asculte baroc, și tango, poate-un Ceaikovski, o sonată, capricii, un fandango cu gust de colb în zbor de fuste, o fugă, vreun rondo ori chiar invențiuni scornite pe loc, la întrecere cu arta uitării. „Muzică ce se încăpățânează să sune altfel decat cea izvorâtă din trecerea mai mult sau mai puțin ritmată a arginților sunători dintr-o mână în alta”, cum spunea, undeva, însuși chitaristul. Ca-n versul lui Borges: „un simbol, un trandafir te doboară și te poate omorî o chitară.”
Știați că ciudat vine de la minunat?
🎧 https://www.youtube.com/watch?v=hSc6EM-SQhA
🎧 https://www.youtube.com/watch?v=zVQic7Vhv88
Întâlnirea cu Maxim Belciug într-un recital de chitară solo este pur și simplu o desfătare. Dacă, în formulele de duo cu care ne-a obișnuit în ultimul timp, chitaristul caută cu eleganță să-și pună în valoare partenerul, când rămâne singur cu chitara sa lasă în urmă constrângeri și mode și își permite să viseze din vârful degetelor. Iar visele sale sunt molipsitoare. O fi poate sonoritatea specială a chitarei, atât de diferită de timbrul cunoscut al unei viori sau al unui pian, ori îmblânzirea totală a tehnicii care pe mulți instrumentiști îi ține captivi, însă la Maxim Belciug un lucru e cert: chitara plânge și iubește și dansează pe una și o mie de voci, ca o orchestră ireală care atacă pasional, fără să-i pese de drumul înapoi. Lipsite de luciul exterior al punerii în scena, recitalurile sale oferă în schimb un flagrant prilej de mirare. Și încântare.
- nov. 21 2021
- Expired!
- 7:30 am - 8:30 pm