Bărbați care salvează femei

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 4 septembrie 20:00.

Un spectacol după texte scurte de dramaturgi americani contemporani.

Traducerea și adaptarea, colajul și regia artistică: Doina Antohi
Distribuție: Ioana Barbu, Gabriel Hriţcu, Eduard Adam, Doina Antohi
Scenografia: Mădălina Mihai

BĂRBAȚI CARE SALVEAZĂ FEMEI este un spectacol-coupé de teatru, primul „sezon” al unui serial teatral de piese scurte. Acest prim „sezon” aduce în prim-plan, în manieră comică, dinamica dintre cele două sexe, prin prisma definițiilor diverse pe care le presupun și conțin atât masculinitatea, cât și feminitatea. Mitul (sau stereotipul) cavalerului pe cal alb este susținut sau demontat, privit în oglindă sau răsturnat. Au nevoie femeile să fie salvate? Dar bărbații? Salvați de ce anume? Și de către cine? Poate să ne salveze altcineva decât noi înșine, indiferent de sexul cu care ne identificăm (sau nu)? Există salvatori, supereroi, și oameni care așteaptă apariția lor salutară?
Spectacolul se joacă, mai degrabă, cu aceste întrebări, fără a-și propune să le răspundă.
Perspectiva comică detensionează orice așteptare, iar personajele își duc povestea, salvându-se, mai degrabă, prin ele însele, dar întotdeauna ca o consecință directă a întâlnirii cu celălalt.
Tema este abordată în cadrul mai multor povești diferite, colajul conținând astfel mai multe perspective asupra aceluiași subiect. Actorii trec prin mai multe roluri succesiv, schimbă costumul și pășesc în alt univers, inversează dinamica relațională, și descoperă alte moduri de a se raporta la tema principală. Peste aceste scurte episoade teatrale, supra-tema spectacolului (și a întregului serial teatral) transmite, foarte subtil, legătura fragilă dintre evenimente și personaje aparent de sine-stătătoare, ideea că, deși viața e haotică și adeseori incoerentă, există un fir roșu subteran care leagă tot de toate, ca un circuit electric.
Textele scurte americane contemporane (așa-numitele piese de 10 minute), sunt comedii puternice, care esențializează situațiile alese pentru a transmite un mesaj care are forța unei senzații bruște, intense. E ca și cum spectatorul ar deschide ușa unei încăperi în care se petrece ceva important, semnificativ, cu obligația de a închide acea ușă după exact 10 minute. Ceea ce se vede s-ar putea să nu ofere răspunsuri, dar emoția pe care acel ceva o lasă în spectator e mult mai valoroasă decât o informație conștientă, pentru că, la nivel intuitiv, înțelegerea este mult mai profundă. Aceste „Seri de 10 minute” se constituie în reprezentații teatrale aflate la granița dintre teatrul clasic și teatrul de improvizație – deși sunt bazate pe texte scrise, au laconismul, și, în consecință, intensitatea, proprii scenei de teatru improvizat, care, prin natura ei, nu poate dura foarte mult.
Coproductie a Teatrului de Artă București și Theater CatDramaForTheMasses.
sept. 04 2024
Expired!
7:00 pm

Organizer

Teatrul De Artă București
Phone
0722.227.053
Email
rezervari@teatruldearta.ro

Location

Teatrul de Artă București
Str. Sfântul Ștefan nr. 21, sector 2, București